Viceprimarul municipiului Dorohoi, Lucian Topalagă a venit cu o contrareplică vis a vis de declarația ce a fost dată de Constantin Bursuc, pe marginea migrației întregii organizații municipale către ALDE. Redăm comunicatul transmis de viceprimarul de Dorohoi:
Drept răspuns la dezinformările transmise de conducerea PNL Dorohoi cu privire la “curățenia” care are loc în partid prin intenția exprimată de mine în sensul de a continua adevărata politică liberală în cadrul ALDE, sunt nevoit să informez opinia publică în mod corect și sincer. Dorohoienii sunt datori să afle că nu este normal să invoci strada și curățenia clasei politice pe care tinerii au cerut-o în noiembrie 2015, dar să minți în continuare ca și până acum, așa cum face domnul Bursuc C-tin. PNL trebuie să înțeleagă că Bursuc C-tin se face principalul vinovat de intenția mea și a multor altor membri de partid de a părăsi PNL Dorohoi.
Mă voi referi îndeosebi la dl Bursuc C-tin, deoarece cu dl Andrieș Valerian nu am avut niciodată discuții de când PDL a fost absorbit în PNL. Eu am fost o victimă a guvernării PDL, am tot respectul față de membrii PDL Dorohoi, însă nu pot fi alături de cei care au tăiat pensii și salarii.
De aceea, domnule Bursuc, vă reamintesc că însăși schimbarea dumneavoastră din funcția de viceprimar a venit ca urmare a politicii pumnului în gură pe care o păstoreați la PNL, pe care l-ați transformat în S.R.L.
Dragi dorohoieni, însăși la schimbarea domnului Bursuc din funcția de viceprimar, am avut de ales între a “TRĂDA” interesele domnului Bursuc, sau interesele cetățenilor care ne-au trimis în Consiliul Local. Noi am ales cetățenii. Dumneavoastră, cetățenii Dorohoiului veți decide, la alegerile care urmează, dacă am procedat corect.
De aceea, domnule Bursuc, vă reamintesc că dorohoienii ne-au ales ca să votăm proiectele de dezvoltare ale municipiului, să le soluționăm cererile și doleanțele și nu ca să ne opunem mereu în ședințe pentru a avea dumneavoastră motive ulterioare să spuneți că în Dorohoi nu s-a făcut nimic!
De aceea, domnule Bursuc, sunt mândru că prin activitatea mea politică am păstrat funcția de viceprimar în favoarea PNL, nu am migrat la alte partide și nici nu am bătut pe la ușile acestora, așa cum am putut afla din presă că ați făcut dumneavoastră.
Rămâne de văzut ce ne va rezerva tuturor viitorul, dar până atunci nu vreau să fiu acuzat pe nedrept de lucruri pe care nu le-am făcut, dar cu care dumneavoastră sunteți atât de obișnuit, încât au devenit un mod de viață.
La sfârșitul acestui mandat voi putea spune cetățenilor că am susținut modernizarea Dorohoiului, a școlilor, grădinițelor, Spitalului Municipal, am contribuit la construirea de locuințe, am respectat promisiunile făcute în anul 2012. Din păcate, dumneavoastră nu v-a rămas decât minciuna. Dar de minciună lumea s-a cam săturat...
La final, nu îmi rămâne decât să-l felicit pe domnul Andrieș Valerian, președinte al PNL Dorohoi, pentru victoria în organizația locală.
CITEȘTE: Din 500 au rămas 3!? Trădarea liberală s-a pierdut pe drumul spre ALDE
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024