Acuzațiile au fost lansate în presa din județul vecin.
Consilierul primarului Sucevei, profesorul Ovidiu Milici, în calitate de pescar amator, susține că Asociația Județeană a Vînătorilor și Pescarilor Sportivi – AJVPS Botoșani nu a luat nici o măsură după dezastrul ecologic din vara trecută de pe rîul Suceava, cînd în urma unei deversări au murit tone de pește.
AJVPS Botoșani gestionează rîul Suceava, de la izvoarele sale și pînă la vărsare. Profesorul Milici a declarat, la Radio Top, că după înregistrarea dezastrului ecologic, AJVPS Botoșani nu a făcut nici măcar o repopulare de pește.
Anul trecut, peste 5.000 de pescari amatori au solicitat sprijin pentru stoparea stării de degradare fizică și biologică în care a ajuns rîul Suceava, iar la intervenția președintelui Autorității Teritoriale de Ordine Publică – ATOP, consilierul județean Tudor Plăcintă, prefectul Alexandru Moldovan a dispus o serie de măsuri.
Însă, conform profesorului Milici, implicarea autorităților nu este chiar la nivelul scontat. De asemenea, Ovidiu Milici a afirmat că intenționează să nu mai plătească taxa de pescuit la AJVPS Botoșani, în semn de protest pentru că această asociație nu a avut nici o reacție.
El a spus: „AJVPS Botoșani nu a făcut absolut nimic și la debut de 2023 ne-a transmis tarifele pentru pescuit. Nu m-am uitat atent la tarife pentru că dintr-un patriotism local, poate exagerat, prefer să plătesc permisul de pescuit la o asociație din Suceava, care nu are în concesiune, legal vorbind, apa Sucevei, decît să plătesc la Botoșani. Dacă sînt la pescuit pe apa Sucevei și vine AJVPS Botoșani cu jandarmii plătesc amendă. Și nu sînt singurul care gîndește așa”.
Pescarul amator a completat: „Nu vreau să încurajez un fenomen anume sau să induc o stare de spirit sau o stare de fapt. Dar prefer să plătesc amenda care-i vreo 500 de lei decît să dau la AJVPS Botoșani 300 de lei pentru permisul de pescuit”.
AJVPS Botoșani este condusă de Cosmin Humelnicu.
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024