Centrul de Primire în Regim de Urgenţe Minori ”Micul Prinţ” a avut marţi seară parte de evenimente mai puţin obişnuite. În jurul orelor 21:00 Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către un angajat al unităţii de pe strada I.C Brătianu despre faptul că o persoană a intrat în curtea instituţiei şi a spart mai multe geamuri. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe L. Vasile de 29 ani, din municipiul Dorohoi, care locuieşte fără forme legale în satul Măşcăteni, comuna Albeşti. Aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, acesta a pătruns în curtea instituţiei, unde a vizitat şi discutat cu B.A.B., persoană asistată şi internată în centru, după care, fără motiv, a distrus 30 de geamuri. Faţă de acesta s-au întocmit acte procedurale pentru săvârşirea infracţiunii de ”distrugere”, faptă prev. şi ped. de art. 217, alin 1, din Cod Penal.