A doua zi după încheierea campionatului rivala istorică a botoşănenilor a reuşit să transfere un atacant de la roş-alb-albaştri. Conducerea CSMS Iaşi a anunţat luni la amiază că l-a înregimentat pe Dan Roman.
Vârful fusese adus în urmă cu un an de FC Botoşani de la Gaz Metan Mediaş, a avut un debut excelent, cu două goluri în partida din deplasare cu Spartaki Tskhinvali din Europa League, însă ulterior s-a stins încet. A fost accidentat şi mai ales după venirea lui Matulevicius a evoluat tot mai puţin, la ultima partidă nefiind nici măcar pe foaia de joc.
"Am ajuns la un acord cu Dan Roman, jucătorul a semnat deja un contract pe doi ani. Este un atacant valoros, care cu siguranţă ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele",
Florin Prunea, preşedinte executive CSMS Iaşi.
Atacantul Dan Roman a semnat cu CSMS Iaşi un contract pe doi ani, acesta având misiunea de a-l înlocui pe golgeterul din Copou al stagiunii trecute, Bojan Golubovic.
FC Botoşani riscă să rămână fără un vârf veritabil, Hadnagy şi Matulevicius fiind ambii la final de contract şi nici unul neintenţionând să şi-l prelungească.
CITEŞTE ŞI:
Polițiștii au făcut un nou „recensământ” al șoferilor, au găsit și beți și posibil drogați
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
Primarul fermier de la Ipotești: Vindeam brânză în piață și nu mi-e rușine – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Jan 12, 2025
24 de ani de pușcărie! Femeia care a omorât mai mulți muncitori condamnată de judecători
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Trei jucători propuși de Becali la FC Botoșani, Iftime a ales doar unul
Redacția Botoșăneanul
Jan 12, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile