O anchetă a Poliției este în plină desfășurare.
Polițiștii de frontieră din vestul Ucrainei au fost nevoiți să deschidă focul după ce au fost atacați de doi indivizi înarmați, unul dintre atacatori fiind ucis iar celălalt rănit, a informat duminică purtătorul de cuvânt al Serviciului Poliției de Frontieră de Stat, Andrii Demchenko, pentru Ukrainska Pravda, citează The Kyiv Independent.
Atacul ar fi avut loc sâmbătă seară, în jurul orei locale 21:00, în apropiere de Seletin, în regiunea Cernăuți, care se învecinează cu România, potrivit hotnews.ro
Un jurnalist ucrainean a relatat că, potrivit surselor sale, atacatorii erau înarmați cu o macetă și o canistră de gaz.
Un polițist de frontieră și-a folosit arma din dotare pentru a-și salva viața, a precizat Demchenko. La fața locului au fost chemate serviciile de urgență și o anchetă a poliției este acum în desfășurare.
Kyiv Independent amintește că ministrul ucrainean de interne, Ihor Klymenko, a declarat recent într-un interviu acordat Radio Europa Liberă (RFE/RL) că zeci de persoane încearcă în fiecare zi să treacă ilegal frontiera Ucrainei către UE.
Pe durata legii marțiale, în vigoare în Ucraina, bărbaților de vârstă militară le este interzis să părăsească țara, cu câteva excepții. Însă, în pofida acestui lucru, mulți bărbați încearcă să ajungă în țările vecine, sperând să evite mobilizarea.
Poliția din România precizase pentru RFE/RL în luna mai că aproximativ 11.000 de bărbați ucraineni au trecut ilegal frontiera în România de la începutul invaziei ruse pe scară largă.
(foto – stirileprotv.ro)
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Apa întreruptă pe timpul nopții într-un municipiu și două comune din cauza consumului exagerat
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
O femeie și soțul său și-au incendiat casa după ce au încercat să aprindă soba cu benzină
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
ATENȚIE ȘOFERI: Codul Galben de ceață și polei a fost prelungit
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile