Nu o dată pacienții, dar de cele mai mult ori mame care au întâmpinat probleme atunci când s-au prezentat cu copiii în spital, își manifestă indignarea pe rețelele de socializare. Doar că, uneori, cuvintele devin probe în instanță, pacienții fiind puși să plătească daune pentru denigrare.
O femeie care s-a plâns pe un grup de mame de comportamentul unui medic pediatru a fost obligată de judecători să-i achite daune morale, magistrații considerând că doctorița a fost afectată emoțional.
Femeia, din județul Constanța, a scris pe un grup de Facebook un mesaj critic adresat unui medic pediatru, relatează ziare.com. Redăm, mai jos, mesajul integral:
"Haideți să o facem cunoscută pe așa numita Doamnă Doctor Pediatru, numele ei fiind ..... Dragi părinți, această doctorița refuză să consulte copii cu febră 39,5 deoarece este obosită că a mai văzut 10 copii înaintea noastră și mă poftește să cobor înapoi jos în urgență că va veni ea peste 1h-2 h să consulte copilul, arătând că doar pentru febră, copilul nu este urgență. Plus că în afară de mine cu copilul mai era acolo o mămica, tot cu copilul, la care doamna în cauza țipă de zici că mămica respectivă era cârpa ei, da nu înțelegeți doamnă, sunt obosită, lăsați-mă în pace că dacă mă enervez nici nu vă mai consult copilul. Doamna Doctor, așa se vorbește cu pacienții? Dacă nu îți place meseria pe care o faci pleacă din acel spital și lasă pe altcineva capabil".
Doctorița vizată de comentariu a dat-o în judecată pentru aceste cuvinte pe mama care a criticat-o.
Medicul a cerut daune morale arătând că
"aspectele menționate de pârâtă în cuprinsul articolului respectiv nu sunt corespunzătoare realității faptice, pârâta urmărind inducerea în eroare, cu bună știință, a opiniei publice cu privire la modalitatea în care reclamanta înțelege să-și exercite atribuțiile profesionale, în scopul vădit de a-i crea acesteia o imagine negativă în mediul în care își desfășoară activitatea, dar și în comunitatea locală".
Doctorița a mai arătat că "a fost afectată emoțional, temându-se de felul în care va fi percepută imaginea acesteia, atât de cei apropiați cât și de opinia publică". Mai mult decât atât, doctorița a arătat că a fost nevoită să consulte un psiholog, după ce a aflat de postarea pârâtei, de la colegi aflați în străinătate.
Femeia dată în judecată s-a apărat arătând că "activitatea profesională precară a reclamantei a mai fost reflectată și în alte postări pe site-uri de socializare, cu impact mult mai mare asupra imaginii sale, și nu înțelege de ce este singura persoană de la care solicită daune morale".
"Reclamanta a încălcat un drept fundamental al pacientului, prin refuzul de a-l consulta, deși minorul acuza dureri puternice, aspect ce a fost adus la cunoștință asistentelor și reclamantei, dar aceasta a dat dovadă că nu este demnă de exercitarea unei astfel de profesii de o înaltă demnitate, încălcând în mod flagrant și repetat jurământul pe care l-a depus la debutul în profesie",
a arătat femeia dată în judecată, la proces.
Judecătoria a obligat-o pe mamă să îi achite doctoriței daune morale de 3.000 de lei. Judecătorul a arătat că postarea "a fost de natură să contureze, în opinia publicului, o percepție negativă asupra reputației de medic a reclamantei".
"Folosirea afirmațiilor de genul-așa numita d-na doctor, ori-pleacă din acest spital și lasă pe altcineva capabil, nu reprezintă o comunicare de informații, ci aspecte denigratoare, la adresă unei persoane, ce nu pot fi acceptate public. Fapta pârâtei de a publica în spațiul public Facebook o postare ce relatează opinii apte să producă la reacții negative, de dezaprobare, este de natură a afecta reputația de medic a reclamantei, iar prejudiciul de imagine este evident",
se arată în sentința Judecătoriei.
Sentință nu este definitivă, încheie sursa citată, putând fi atacată cu apel.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024