Tânărul de 27 de ani prezenta fotografii și acte medicale, convingându-i pe botoșăneni să doneze bani.
În cursul zilei de miercuri, 17 mai, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 27 de ani, din județul Neamț, bănuit de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, folosindu-se de datele altei persoane, ar fi solicitat donații pentru o cauză umanitară, prezentându-se drept tată al unui copil de 4 ani, cu probleme medicale, care avea nevoie de tratament într-o altă țară. Tânărul ar fi prezentat fotografii și acte medicale ce conțineau date nereale și ar fi contactat mai multe persoane, atât fizice cât și juridice, prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, pe care le-ar fi convins să efectueze viramente bancare în conturile puse la dispoziție de acesta.
Valoarea prejudiciului creat prin activitatea infracțională a fost estimat la 78.000 de lei.
În cursul zilei de marți, 16 mai, polițiștii botoșăneni, cu sprijinul celor din cadrul Inspectoratului Județean Neamț, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanei bănuită de comiterea faptei, precum și la alte locații pe care acesta le folosea, din județul Neamț.
În urma activităților desfășurate la locațiile vizate au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care prezintă interes în cauză, respectiv telefoane mobile, cartele telefonice, carduri bancare, înscrisuri privind plăți, înscrisuri privind mesaje în scop umanitar, documente în limba germană privind cazul umanitar prezentat etc.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Activitatea de documentare a activității infracționale a fost realizată cu sprijinul Biroului de Analiză a Informației Botoșani și a polițiștilor de investigații criminale din cadrul I.P.J. Cluj și I.P.J. Iași.
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024