Alte 238 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor, de la începutul epidemiei, a ajuns la 5.119.
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat că în ultima săptămână au fost raportate încă 238 de cazuri noi de rujeolă.
Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 5.000, la data de 28 aprilie 2017. Mai exact, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până în 28 aprilie, de la debutul epidemiei, este de 5.119. Dintre acestea, 23 au fost decese.
Cele mai multe decese (7) au fost înregistrate în județul Timiș. Câte 5 decese s-au înregistrat în județele Arad și Dolj, 3 decese au fost în Caraș Severin și unul în București.
Valul de îmbolnăviri a fost favorizat și de lipsa vaccinurilor de pe piață. Mai exact, ministerul de resort a avut semnat un acord de furnizare de vaccin care a expirat în noiembrie 2016. După această dată, a izbucnit practic epidemia, iar direcțiile județene de sănătate au folosit toate rezervele de vaccin. La sfârșitul lunii martie, acesta nu se mai găsea în 10 județe din țară. În acest moment, în Ilfov, Vrancea, Tulcea, Satu Mare, Mehedinţi, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Botoşani şi Argeş stocurile sunt terminate, iar alte județe au un număr limitat de fiole. (Sursa: Libertatea)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024