Dacă vă încadrați în aceste condiții, trebuie să luați legătura cu primăriile de care aparțineți.
Normele conform cărora vor fi acordați banii celor care doresc să-și angajeze o bonă au fost stabilite prin Legea 35/2020, care va intra în vigoare la finalul acestei luni, mai exact pe data de 31 mai 2020.
Legea prevede că pot cere ajutor financiar părinții care au copii mai mici de 6 ani, care nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță. Se pot încadra persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și au venitul net pe membru de familie de cel mult 3.500 de lei.
Nu pot cere bani părinții care au refuzat un loc la creșă/grădiniță, dacă și-au retras copilul din aceste instituții sau dacă au restanțe la plata impozitelor pe clădire, teren, mașină.
Ajutorul financiar se acordă lunar pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:
-Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt până la 2.100 de lei, vei primi 710 lei.
-Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 2.101 – 2.500 lei, vei primi 550 lei.
-Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt între 2.501 și 3.000 vei primi 390 de lei.
-Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 3.001 și 3.500 lei, vei primi un ajutor în valoare de 250 de lei.
Acordarea acestui ajutor și metodologia pentru aplicarea legii sunt decise la nivel local. Teoretic, până duminică, autoritățile locale ar trebui să emită o hotărâre de consiliu local cu metodologia de aplicare a legii 35/2020. Însă dacă nu se alocă fonduri de la bugetul localității, părinții nu pot cere ajutor pentru bonă, precizează avocatnet.ro.
-Cerere pentru acordarea ajutorului.
-O copie a documentului de identitate al părintelui care cere ajutorul.
-O copie a certificatului de naștere al copilului/copiilor pentru care se cere ajutorul.
-Copia documentului prin care se atestă calitatea de reprezentat legal al copilului/copiilor (dacă e cazul).
-copia documentului în baza căruia se desfășoară activitatea de bonă (contractul individual de muncă al bonei, ce este încheiat cu firma care a angajat-o să presteze serviciile, sau documentul din care reiese că bona lucrează ca persoană fizică autorizată), spun avocații.
-Adeverințe privind veniturile nete realizate în ultimele șase luni de membrii familiei, eliberate de angajator ori de Fisc. Sau, în cazul persoanelor care desfășoară activități independente, obțin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, trebuie declarația fiscală; în cazul șomerilor, e nevoie de documentele de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă din care reiese calitatea de șomer și faptul că n-au refuzat locuri de muncă.
Dosarul se depune la serviciul de Asistență Socială din cadrul primăriei, iar dreptul la bani se aprobă prin dispoziție a primarului în cel mult 60 de zile de la depunerea actelor. Banii se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii, însă nu înainte ca bona să înceapă efectiv munca.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024