Conducerea Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani a anunțat că parcarea din curtea unității medicale va fi închisă.
Măsura a fost luată începând cu data de 8 noiembrie 2023, de la ora 6:00 până pe 20 noiembrie 2023.
Închiderea parcării este cauzată de o serie de lucrări pentru devierea utilităților necesare construcției noului ambulatoriu al spitalului.
Consiliul Județean a accesat un proiect în valoare de 13 milioane de euro prin Compania Națională de Investiții pentru construcția acestui obiectiv.
În primă fază, constructorul se va ocupa de partea de utilități și proiectare, etapă care durează, conform contractului, patru luni.
Ulterior, după realizarea proiectului tehnic și aprobarea lui de către CNI, constructorul are 18 luni pentru finalizarea investiției.
Noul ambulatoriu va avea un regim de înălțime D+P+3E, cu suprafața construită de 1.066,50 mp și suprafața construită desfășurată de 5.417,81 mp. Este dimensionat pentru a asigura spațiul necesar a 34 de cabinete de specialitate, săli de investigații și săli de tratament necesare acestora, precum și spații administrative și auxiliare necesare funcționării.
Sectorul de spitalizare de zi are o capacitate totală de 49 de paturi distribuite în saloane și rezerve.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024