O nouă cursă externă dispare de pe tabloul zborurilor afişat pe Aeroport începând cu luna aprilie.
O informaţie vehiculată de câteva zile pe reţelele de socializare anunţă că, din luna aprilie, Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române (TAROM) va renunţa la cele trei zboruri săptămânale spre Londra. Aprilie este luna în care va intra în vigoare orarul de vară. Capitala Regatului Unit, de fapt Aeroportul Luton, situat la 50 km nord de Londra, este cea mai populară destinaţie de pe aeroportul ieşean. În prezent, trei dintre cei patru operatori de zboruri de aici au curse până dincolo de Canalul Mânecii: Wizz Air (în fiecare dimineaţă), Blue Air şi TAROM (de trei ori pe săptămână).
Până ieri, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi nu fusese înştiinţată despre această măsură. Practic, nu se ştie dacă TAROM a ales să suspende cursa de Londra sau să o înlocuiască cu altă destinaţie. Cert este că, începând cu 31 martie 2019, nu mai puteţi face rezervări pe site-ul companiei.
Dacă sunaţi la numărul de relaţii publice al TAROM, vi se confirmă că nu veţi mai putea zbura direct de la Iaşi la Londra, ci numai prin Bucureşti, cu aterizarea pe celălalt aeroport londonez, Heathrow. Vi se va spune că zborurile Iaşi-Luton sunt anulate, dar nici operatorul respectiv nu deţine mai multe informaţii. Ca de obicei în astfel de cazuri, cei care au apucat să rezerve locuri dincolo de luna martie, îşi vor primi banii înapoi sau vor fi redirecţionaţi prin Bucureşti.
Din aprilie, conform ziarul de Iaşi, TAROM va opera o singură rută externă de la Iaşi, către Tel Aviv. Destinaţiile interne - Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca - sunt păstrate în oferta de zbor a companiei. Anul trecut, TAROM a renunţat la alte destinaţii din afară cu decolare de pe Aeroportul Iaşi, respectiv Torino, Madrid şi München.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024