O atenţionare a Agenţiei Europene a Medicamentului a scos de pe piaţa din România mai multe medicamente.
Este vorba despre acele medicamente necesare în bolile de inimă. 6 tratamente care conţin substanţa activă valsartan, produsă în China, au fost scoase de pe piaţă fiindcă, potrivit specialiştilor europeni, pot duce la apariţia cancerului. Ele se mai vând încă în farmacii, însă.
Deşi acest medicament apare pe lista celor 6 produse care trebuiau retrase de Agenţia Naţională a Medicamentului, încă se pot cumpăra din farmacie.
Autorităţile au decis să retragă 6 medicamente produse de Zentiva şi Rorrent care au în compoziţie o substanţă activa produsă în China după ce Reprezentanţii Agenţiei Europene a Medicamentului au anunţat că aceasta poate duce la apariţia cancerului.
Verificările preliminare ale specialiştilor europeni arată că poate apărea un caz suplimentar de cancer la 5.000 de pacienţi care, timp de 7 ani, au folosit zi de zi medicamente care conţin cea mai mare doză de valsartan, adică 320 de mg. Potrivit Pro tv, în Franţa doctoriile cu această substanţa activa au fost deja retrase şi aceeaşi măsură a fost luată şi în Romania.
Bărbat în miezul nopții, prins „confuz” în mijlocul străzii
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024