Polițiștii suceveni atrag atenția asupra unui nou tip de înșelăciune.
”Bună ziua!
Vă contactez în numele băncii, cererea dumneavoastră pentru creditul de nevoi personale a fost aprobată!”
Este vorba despre apeluri sau mesaje frauduloase, care implică credite bancare.
Ce este spoofingul?
Spofingul implică contactarea telefonică de către persoane care se recomandă a fi din partea unor instituții bancare cu provire la anumite operațiuni financiare care se presupun a fi efectuate de către persoana contactată, respectiv aprobarea unui credit de nevoi personale.
Spre exemplu, la data de 22 august 2024, o femeie din Rădăuți a sesizat Poliția despre faptul că, a fost contactată telefonic de către un presupus reprezentant al unei unități bancare, care i-a comunicat că i-a fost aprobat creditul de nevoi personale solicitat.
Persoana vătămată a negat solicitarea unui astfel de credit, însă presupusul reprezentant al unității bancare i-a repetat că cererea a fost aplicată online în data de 14 august.
Cu toate acestea, victima a negat efectuarea acelei cereri și a comunicat apelantului că se va adresa poliției, moment în care apelul a fost întrerupt de către apelant.
La apelarea ulterioară de către persoana vătămată a numărului de pe care a fost sunat a fost pusă în legătură cu un reprezentant veridic al băncii, care i-a comunicat faptul că, până în acel moment nu figurează în baza de date a unității bancare ca și client al băncii și că este posibil să fie o tentativă de înșelăciune.
Fiți extrem de vigilenți și nu vă lăsați păcăliți de apeluri sau mesaje frauduloase!
În unele situații numărul folosit de către cei care vor să vă înșele este chiar cel postat de către bănci iar în alte situații, apelurile sunt efectuate de pe numere de telefon asemănătoare cu cele ale unităților bancare, respectiv, diferă o cifră sau două.
În fapt, infractorii, folosesc mijloace tehnologice prin care sunt clonate numerele de telefon ale băncilor, astfel încât escrocheria să pară cât mai credibilă pentru persoanele contactate.
De asemenea, autorii cunosc și numele, prenumele și domiciliul persoanei vătămate și insistă pe aprobarea creditelor bancare.
Un alt mod de operare al infractorilor, pe lângă informarea despre un presupus credit de nevoi personale aprobat, apelantul poate pretinde că există o plată suspectă și solicită informații personale, datele de pe card și codul de securitate pentru a anula tranzacția.
- instituțiile bancare nu vă vor solicita niciodată informații personale sau coduri de securitate prin telefon sau SMS!
- verificați întotdeauna autenticitatea apelurilor sau mesajelor primite, în special atunci când sunt implicate sume mari de bani sau date sensibile!
- în cazul în care sunteți contactat de un fals angajat al unei bănci care vă apelează de pe un număr similar sau identic cu al băncii, nu furnizați telefonic nici o informație cu caracter personal sau bancar și contactați de îndată banca.
Nu deschideți email-uri, link-uri, atașamente ori imagini nesolicitate primite prin SMS care provin de la persoane necunoscute;
Nu acționați în grabă. Luați-vă timp și verificați informațiile înainte de a trimite un răspuns;
Niciodată nu răspundeți unui SMS prin care vi se solicită codul PIN, parole de acces la contul de online banking ori alte credențiale de siguranță;
Contactați imediat banca dacă știți că ați răspuns unui astfel de mesaj sau ați furnizat detalii bancare în aceste condiții;
Raportați și ștergeți email-urile nesolicitate;
Folosiți o soluție de securitate;
Verificați cu atenție adresa de la care primiți mesajele;
Nu introduceți date personale sau detalii bancare și nici nu deschideți linkuri fără a verifica încă o dată cu persoana/instituția/organizația de la care pare că primiți emailul sau SMS-ul, prin alt mijloc de comunicare ( ex. telefonic).
În vederea detectării și evitării principalelor amenințări din mediul online, vă puteți antrena pe site-ul https://sigurantaonline.ro, pentru a vă testa abilitățile și îmbunătăți cunoștințele de a nu cădea în capcana infractorilor cibernetici.
(foto – știrileprotv.ro)
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile