Începând cu data de 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică şi completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România, anunţă într-un comunicat de presă Inspectoratul de Poliţie al judeţului Botoşani.
Începând cu data de 20 mai 2018, poliţiştii pot dispune suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecţia tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă, precum şi dacă noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Astfel, printre noutăţi se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operaţiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulaţie şi de a utiliza un vehicul pe drumurile publice.
Conform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecţia tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărui inspecţie tehinică periodică a expirat, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, poliţiştii vor reţine şi certificatul de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înregistrare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.
Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care autovehiculul respectiv trece o nouă inspecţie tehnică periodică.
Suspendarea înmatriculării se aplică şi în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorităţii competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Această suspendare va înceta la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate respectiv.
Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă. (Sursa foto: Botoşani, on line)
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024