Circulația va fi restricţionată miercuri, 26 iunie 2019, pe mai multe străzi din oraş.
Şi asta, pentru că va fi celebrat la Botoşani Ziua Drapelului.
Asemeni tuturor evenimentelor cu public, şi acesta va beneficia de implicarea structurilor locale ale MAI şi MApN, a Primăriei municipiului Botoşani şi a Poliţiei Locale. Pe timpul desfăşurării manifestărilor din Piaţa Tricolorului, circulaţia rutieră va fi blocată în perimetrul cuprins între străzile Cuza- Vodă şi Marchian.
Drapelul, imnul, stema şi sigiliul statului, precum şi ziua de 1 Decembrie sunt simbolurile naţionale care ne definesc şi cărora le datorăm respect.
Instituţia Prefectului şi Garnizoana Botoşani invită botoşănenii să participe la Ziua Drapelului, în cadrul unor ceremonii dedicate acestui simbol, sărbătorit anual pe 26 iunie.
Cum introducerea unui element de noutate în ceremonii a devenit un bun obicei pentru organizatori, în acest an Ziua Drapelului va debuta în seara de 25 iunie, la ora 20:00, cu ceremonia de coborâre a steagului de pe catargul aflat în Piaţa Tricolorului, în prezenţa comandantului gărzii de onoare, pe semnalul „Stingerea”.
În dimineaţa zilei de 26 iunie, începând cu ora 9:00, la Capela Militară va avea loc slujba de sfinţire a Drapelului României.
La ora 10:00, în Piaţa Tricolorului (din apropierea Casei de cultură a Sindicatelor) vor începe ceremoniile militare şi religioase dedicate Zilei Drapelului.
Cu această ocazie, vor fi prezentate cele 11 drapele folosite de statul român începând cu anul 1848 până în prezent, iar primirea Drapelului Naţional ce urmează a fi înălţat pe catarg va avea loc în cadrul unui ceremonial special.
Manifestarea se va încheia cu defilarea detaşamentului de onoare.
„Îi aşteptăm pe botoşăneni să ni se alăture la toate aceste momente deosebite, cu adevărat emoţionante, prin care să ne onorăm Drapelul Naţional, ce ne-a călăuzit în momentele dificile ale istoriei noastre, dar şi în cele fericite”, transmit organizatorii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșăneni AMENDAȚI de polițiști după ce au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Depunere de jurământ în plenul județean - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
S-a votat: Primăria organizează petrecere de Revelion cu spectacole în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024