În ultimele trei zile ale acestei săptămâni, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va acționa în vederea asigurării ordinii și siguranței publice la Street Food Festival Botoșani 2022, manifestare culinară și cultural-artistică desfășurată pe Pietonalul Unirii și pe esplanada Monumentului Răscoalei de la 1907 de lângă Parcul Mihai Eminescu între orele 12.00 - 23.00.
Jandarmii, împreună cu efective de poliție, pompieri și poliție locală, vor lua măsurile necesare pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente neplăcute, care ar putea tulbura buna desfășurare a evenimentului și climatul de ordine publică, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de substanțe interzise.
Deoarece circulația rutieră va fi restricționată pe Bulevardul Mihai Eminescu, între intersecția cu strada Octav Onicescu și intersecția cu strada Marchian, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în următoarele intervale orare, astfel: vineri, între orele 17.30 - 23.00, iar sâmbătă și duminică între orele 16.00 - 23.00.
De asemenea, recomandăm participanților să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare, să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine și să solicite sprijinul autorităților competente în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul sesizării unor fapte antisociale de natură penală și contravențională.
Tot vineri, jandarmii vor asigura ordinea publică în Piața Tricolorului din municipiul Botoșani, la ceremonialul militar dedicat sărbătoririi Zilei Imnului Național al României, iar un pluton de jandarmi va face parte din detașamentul de onoare constituit cu această ocazie.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024