Iarna a revenit în România. Din cauza temperaturilor scăzute pe multe drumuri s-a format polei.
Drumul național 29 este acoperit, luni dimineaţă de un strat de gheață și zăpadă pe trononsul dintre municipiile Suceava și Botoșani. Parte din zăpadă a fost degajată de utilajele de deszăpezire, dar carosabilul rămâne acoperit cu câțiva centimetri de zăpadă, iar circulația se desfășoară în condiții de iarnă, cu risc mare de derapaje informează Ştiri Suceava.
Recomandări ale Poliţiei pentru vreme severă
Potrivit atenţionărilor meteorologice de vreme severă, în perioada 19-20 martie, ora 20.00 în întreaga ţară vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare,depuneri de polei care îngreunează circulaţia rutieră.
De aceea, trebuie să reduceţi viteza, astfel încât aceasta să permită oprirea fără probleme, având în vedere că distanţa de frânare, în asemenea condiţii, este mult mai mare.
Fiţi atenţi în special la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Dacă traficul este aglomerat, precipitaţiile sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi poleiul pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, fiţi politicoşi cu ceilalaţi participanţi la trafic, nu blocaţi intersecţiile şi nu depăşiţi coloanele de autovehicule.
Dacă vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza lapoviţei sau a ninsorii, folosirea luminilor de către toţi şoferii reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. În aceste condiţii, recomandăm ca luminile de întâlnire să fie folosite şi pe timpul zilei, permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă.
Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de climatizare şi dezaburire!
Nu efectuaţi depăşiri riscante!
Măriţi distanţa de siguranţă dintre autovehicule!
Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteorologice din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, prin cauciurile de iarnă sau lanţuri, în caz de nevoie.
Prevederile legale în vigoare interzic circulaţia autovehiculelor neechipate cu anvelopele de iarnă, fără a face referire la vreo dată calendaristică, atât timp cât drumurile publice sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024