Două noi proiecte de legi propun înăsprirea pedepselor pentru șoferi.
Se referă la şoferii care nu opresc la dispoziția polițistului, cât și pentru conducerea unui vehicul care poluează fonic sau emană noxe peste limitele legale admise.
În ambele cazuri, permisul de conducere va putea fi suspendat. Proiectele de legi modifică prevederile actuale ale Codului Rutier, urmând să intre în perioada următoare în dezbatere parlamentară.
Unul dintre proiecte suspendă exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, pentru ”neoprirea la dispoziția polițistului aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.
Conform celuilalt proiect de lege, permisul de conducere va putea fi suspendat timp de 30 de zile pentru ”conducerea unui vehicul și tractor agricol sau forestier care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă”.
Inițiatorii acestei prevederi arată că principala sursă de poluare în marile orașe este traficul rutier, iar locuitorii acestora inspiră zilnic resturile gazoase și cancerigene emise de cele peste 7 milioane de vehicule din România. În plus, ei mai susțin că după dispariția timbrului de mediu, România ”s-ar putea umple din nou de mașini vechi, cu motoare mari și mai poluante”. (Sursa: Active News, sursă foto: Facebook)
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024