Şoferii ar putea risca în curând pedepse mai mari dacă nu respectă unele reguli de circulaţie.
Un proiect legislativ depus la Parlament încă din vară prevede sancţiuni mai dure pentru cei care nu opresc la semnalele poliţiştilor rutieri. Acum, Guvernul şi-a dat acordul pentru aceste modificări.
Potrivit proiectului, şoferii care nu opresc la semnalele poliţiştilor aflaţi în misiune vor fi sancţionaţi cu amendă de clasa a IV-a ( 9-20 puncte amendă) şi li se va suspenda permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Legislaţia actuală prevede 4-5 puncte de amendă (clasa a II-a de sancţiuni) şi ridicarea carnetului de conducere pentru 30 de zile, pentru neoprirea la semnalul Poliţiei.
Iniţiatorii susţin că aceste propuneri sunt necesare în contextul în care au fost foarte multe situaţii în care şoferii nu au oprit la semnalele poliţiştilor, iar oamenii legii au fost nevoiţi să îi urmărească şi să îi oprească inclusiv prin utilizarea focurilor de armă, potrivit romaniatv.net.
“Deseori, şoferii profită de orele târzii, de lipsa radarelor şi de numărul redus de echipaje de poliţie pe timpul nopţii pentru a participa la curse ilegale cu maşini şi motociclete modificate extensiv pentru a creşte puterea şi a atinge viteze foarte mari”, explică iniţiatorii.
Executivul nu susține însă suspendarea permisului pentru conducerea unor autovehicule poluante. În acest proiect se propune ca permisul de conducere să poată fi suspendat timp de 30 de zile pentru ”conducerea unui vehicul și tractor agricol sau forestier care, în mers sau staționare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă”.
În prezent, această faptă se sancţionează cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni și cu reținerea certificatului de înmatriculare ori a dovezii înlocuitoare. (Sursa: Alba24)
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024