Campanie de recoltare a cerealelor este în plină desfășurare și de aceea este foarte important ca pe timpul efectuării acestei activități să fie respectate toate măsurile de prevenire a incendiilor.
Fumatul în apropierea culturilor agricole, focul în aer liber lăsat nesupravegheat sau chiar defecțiunile tehnice la mașinile și utilajele folosite la recoltat pot provoca incendii. Acestea se extind într-un timp foarte scurt și, pe lângă pagubele materiale, pot pune în pericol locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
Pentru a preveni incendiile în această perioadă, proprietarii terenurilor și reprezentanții asociațiilor agricole trebuie să:
-respecte regulile privind fumatul şi utilizarea focului deschis;
-verifice maşinile şi utilajele agricole din punct de vedere tehnic, să asigurare dotarea acestora cu dispozitive parascântei şi cu mijloace de primă intervenție ‐ stingătoare, bidoane cu apă, lăzi cu nisip şi mături;
-remedieze defecţiunile apărute la maşinile şi utilajele agricole la distanță față de lanurile nerecoltate, mirişti sau vegetație uscată;
-alimenteze utilajele cu carburant în punctele de alimentare special amenajate;
-asigure punctele de recoltare cu tractoare cu plug sau disc, cisterne cu apă;
-asigure izolarea lanurilor prin fâşii arate sau discuite față de drumuri și păduri sau căi adiacente;
-să strângă paiele rezultate în urma recoltării și să are imediat miriștea.
”Reamintim proprietarilor de terenuri că potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură excepțională în cazuri de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici”,
ISU Botoșani
Astfel, trebuie respectate următoarele prevederi legale:
1.Ordonanţa de Urgenţă nr. 195 din 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare: este interzisă arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Nerespectarea acestei prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională, al cărei cuantum este cuprins între 3.000 - 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 - 50.000 lei persoane juridice;
2.Hotărârea Guvernului României nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor: arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi.
Din ianuarie: O companie renunță la toate zborurile de pe Aeroportul Suceava
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Două familii din Botoșani, la un pas să rămână fără casă de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Becali cere o sumă exorbitantă pe fotbalistul dorit de Iftime
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile