O fată de 22 de ani, Alessia Spilotros născută în Italia și domiciliată în comuna Lozna, județul Botoșani este dată în urmărire, după ce a plecat de acasă și dusă a fost.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani (IPJ), la data de 18 decembrie 2015, Postul de Poliţie Lozna a fost sesizat de către D. Viorel, din comuna Lozna, cu privire la faptul că în dimineaţa de 8 decembrie 2015, concubina sa – Alessia Spilotros–, de cetăţenie italiană, a plecat de la domiciliul său şi nu a mai revenit.
Semnalmente: înălţime - 1,65 m; greutate - cca 65 kg; constituţie atletică; păr şaten, vopsit negru, pe care îl ţine prins în coc sau despletit, lung până la mijlocul spatelui; ochi căprui; faţă ovală.
Îmbrăcămintea la data dispariţiei: geacă de fâş, scurtă, de culoare galben- muştar; pantalon mulat, de culoare neagră; tenişi negri, cu vârful alb. Semne particulare: pistrui pe faţă; o cicatrice pe umărul stâng; cicatrice abdominală, ca urmare a unei intervenţii chirurgicale (cezariană); dinţii incisivi ai maxilarului superior rupţi în formă de “V”; gropiţă în bărbie.
DACĂ AŢI VĂZUT ACEASTĂ FEMEIE SAU CUNOAŞTEŢI DATE DESPRE EA, ANUNŢAŢI DE URGENŢĂ CEA MAI APROPIATĂ UNITATE DE POLIŢIE SAU APELAŢI NUMĂRUL GRATUIT 112 !
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024