Comparativ cu media națională, rata de promovare este mai mare la nivelul județului.
Ministerul Educației a publicat azi, 25 septembrie 2023, pe site-ul dedicat (bacalaureat.edu.ro), rezultatele finale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2023.
Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).
La nivelul județului Botoșani, rata de promovare înainte de contestații este de 31,7 % comparativ cu media națională de 31,2%.
Au fost înscriși 647 de candidați și s-au prezentat la probele scrise 578 de candidați. Au promovat 177 de candidați, dintr-un totalul candidaților prezenți.
Pe tranșe de medii, situația se prezintă astfel:
Nici un candidat nu a obținut media 10 în această sesiune de bacalaureat.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024