Un liceu din Botoșani se poate lăuda cu o performanță uriașă în ceea ce privește promovabilitatea absolvenților la examenul de bacalaureat.
Singura elevă din județ care a obținut nota 10 la Bacalaureat înainte de contestații a învățat la liceul care are cel mai mare procent al promovabilității, adică 99,57%. Povestea fetei care a reușit performanța de a obține nota maximă a fost publicată într-un material publicat chiar în ziua în care au fost afișate rezultatele.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” se poate mândri cu faptul că un singur absolvent a fost declarat „respins” dintr-un număr total de 231 înscriși la Bacalaureat. În cazul în care, în urma contestațiilor absolventului i se vor modifica rezultatele astfel încât media sa să fie peste șase, liceul va intra pe lista unităților de învățământ cu promovabilitate de 100%.
De altfel, 125 dintre foștii elevi ai liceului au obținut rezultate între 9 și 9,99, peste 80 de elevi au avut note cuprinse între 8 și 8,99 și au fost doar 22 de elevi cu note sub 7,99.
La nivelul județului Botoșani au fost 2785 de absolvenți de liceu care s-au înscris pentru a susține examenul de Bacalaureat, însă doar 1875 au promovat „examenul maturității”.
Față de anul trecut, când rata de promovare de dinaintea contestațiilor a fost de 74,12%, anul acesta s-a înregistrat o scădere vizibilă, la doar 69,6%.
Totuși, în urma contestațiilor acest procent mai poate suferi modificări.
(Sursa foto - Focuss Press)
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024