Duminică seară, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru a intra în ţară Ionel G., în vârstă de 40 de ani, cetăţean român, la volanul unui autoturism Audi, înmatriculat în România.
Poliţiştii de frontieră au solicitat vameşilor efectuarea unui control amănunţit asupra maşinii. Ca urmare a verificării făcute de echipa mixtă de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a fost descoperită ascunsă în butelia de gaz a autoturismului cantitatea de 260 pachete de ţigări, marca Plugarul, timbrate R. Moldova. Ţigările, în valoare de aproximativ 600 lei au fost ridicate în vederea confiscării, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei, autoturismul fiind indisponibilizat până la plata amenzii.