Un autoturism marca Audi A4 se află încă de noaptea trecută pe o stradă lăturalnică din municipiu intrat într-un stâlp de electricitate.
Evenimentul rutier s-a produs în puterea nopții, la volanul autoturismului aflându-se un tânăr de 24 de ani care cel mai probabil a avut viteză și nu a mai putut controla mașina. Marcel G., băiatul care se afla la volan a fost testat de echipajul de polițiști ajuns la fața locului cu aparatul etilotest iar rezultatul a indicat că nu era băut.
După ce a doborât aproape stâlpul care aparține companiei E.ON Moldova și care stă înclinat de azi noapte, șoferul a luat plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului și l-a abandonat în locul în care a făcut accidentul. Nu l-a mai mișcat de acolo.
A ajuns în zonă și un echipaj al companiei E.ON care a dezafectat respectiva linie de electricitate pentru a nu exista alte evenimente nefericite. Nu se știe până în acest moment de nu a fost mutată nici mașina și nici de ce nu a fost îndreptat stâlpul.
Deocamdată șoferului nu i se deschide lucrare penală pentru distrugere întrucât reprezentanții companiei nu au depus plângere la Poliție. Este posibil nici să nu depună dacă tânărul va achita pagubele pe care le-a produs. (G.E.)
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile