Prim-vicepreședintele AUR Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un apel emoționant la solidaritate și unitate în fața tragediei cauzate de inundațiile istorice din județul Galați.
Mii de oameni și-au pierdut casele și bunurile de-o viață, iar comunitățile afectate sunt într-o situație critică.
„Oricât de multe diferențe ne despart, în fața pericolului suntem la fel de vulnerabili. Trebuie să fim solidari și să acționăm împreună pentru a ne ajuta semenii aflați în dificultate", a declarat Silegeanu, subliniind că, în aceste momente dureroase, nu este timpul să căutăm vinovați, ci să oferim sprijin celor care au nevoie.
AUR Botoșani a inițiat o colectă publică pentru a strânge ajutoare destinate sinistraților din Galați. Cei care doresc să contribuie pot dona haine, alimente neperisabile, încălțăminte, pături și alte bunuri esențiale la sediul organizației, situat pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 45, în Botoșani. Colecta va avea loc zilnic, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00.
„AUR Botoșani va asigura transportul ajutoarelor către familiile afectate. Fiecare ajutor contează enorm în aceste momente grele", a adăugat liderul local. Pentru mai multe informații, persoanele interesate sunt rugate să sune la numărul de telefon 0752 570 263.
Campania umanitară lansată de AUR Botoșani se dorește a fi un gest de solidaritate și sprijin pentru cei care se confruntă cu această catastrofă naturală.
„Semenii au nevoie de noi. Fiecare ajutor este mană cerească în această cumpănă", a încheiat Silegeanu, îndemnând publicul să dea mai departe acest apel pentru a atrage cât mai mulți oameni în sprijinul celor afectați.
(Comunicat AUR Botoșani)
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024