Aproximativ 20 de utilaje sau autocare au fost sancţionate cu cîte 500 de lei fiecare întrucît nu aveau eliberată autorizaţie de liberă trecere. Verificările au fost efectuate la iniţiativa municipalităţii în colaborare cu reprezentanţii Poliţiei Rutiere, avînd în vedere că pînă la această dată, nici o firmă de transport sau construcţii nu a plătit taxă de liberă trecere pentru acest an. În aceste condiţii, încasările din aceste autorizaţii s-au făcut simţite în bugetul local, drept pentru care, edilii au decis luarea unor măsuri, printre care şi majorarea sancţiunilor în cazul de circulaţie fără autorizaţie de liberă trecere.
„Trebuie să fim mult mai atenţi cu aceste taxe, de exemplu cei cu autocare, pînă la această oră nu a plătit nici unul.Au ieşit pe teren reprezentanţii Primăriei împreună cu cei ai Poliţiei Rutiere şi am dat sancţiuni de cîte 5 milioane de lei la fiecare maşină prinsă în trafic fără liberă trecere, mulţi dintre ei s-au arătat surprinşi că amenda a ajuns la cinci milioane, dar noi am modificat hotărîrea de Consiliu Local unde sancţiunea era undeva de 500 de mii de lei vechi şi am ridicat-o, în condiţiile în care mastodonţii cu maşini mari distrug străzile din municipiu şi nu plătesc absolut nimic şi atunci chiar îi rog pe cei de la Poliţia Rutieră să stea cît mai mult şi să verifice aceste maşini” a declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
Viceprimarul a mai declarat că, cel mai probabil din data de 15 martie, siruaţia va fi echilibrată, dat fiind faptul că societăţile de construcţii îşi vor reîncepe activitatea şi vor solicita aceste abonamente anuale.
„La libera trecere se constată o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut pentru primele două luni ale acestui an, din ceea ce s-a încasat din taxa de liberă trecere este o scădere de 47%, faţă de 2009, iar din ceea ce s-a încasat în luna martie, deşi au trecut doar 10 zile, sumele sunt mai mari cu 10 procente, dat fiind faptul că firmele de construcţii îşi redeschid porţile şi am echilibrat puţin aceste sume, oricum faţă de 2009 pînă la această dată am încasat 41.287 de lei, în condiţiile în care pînă la finalul lunii martie a anului 2009 am încasat 62.821 de lei”, a mai declarat Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.
Preţul unui abonament pentru un singur utilaj diferă în funcţie de tonajul maşinii şi poate ajunge de la aproximativ 450 de lei, la suma de 5.000 de lei. Florin Ghiorghiţă a mai afirmat că a solicitat Poliţiei Rutiere un grafic referitor la autocarele care pleacă din Botoşani spre diferite destinaţii şi care vor fi verificate în această perioadă dacă deţin autorizaţii de liberă trecere.
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024