Acțiunea de control a avut ca scop prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
La sfârșitul săptămânii trecute, 8 februarie 2024, polițiștii de imigrări din Botoșani au organizat şi desfăşurat, în Municipiul Botoșani, o activitate specifică de control pe linia legalității șederii străinilor pe teritoriul României, în cooperare cu polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, scopul fiind prevenirea migrației ilegale și a muncii nedeclarate.
A fost verificat punctul de lucru al unei societăți comerciale cu domeniul principal de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor, controale continuând în gară, autogări și în zonele adiacente ale acestora.
Ca urmare a verificărilor efectuate nu au fost identificați străini în situații ilegale.
În prezent, în județul Botoșani se află 286 de străini, posesori ai unui permis de ședere în scop de angajare (permis unic).
Dintre aceștia, 107 sunt din Sri Lanka, iar diferența din alte state, precum, Republica Moldova, Nepal, Ucraina.
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024