Autoritățile au discutat intens marți despre posibilitatea închiderii Spitalului Județean timp de 48 de ore. Mai exact, se dorește intrarea în carantină totală a corpului central din strada Marchian, nu și a secțiilor exterioare (Pediatria, Psihiatria, Bolile Infecțioase, plus cele din Darabani și Săveni).
Iar măsura ar urma să fie luată în principal din cauza creșterii alarmante a infectării în rândul cadrelor medicale.
În ultima situație făcută publică de Direcția de Sănătate Publică (DSP), marți la amiază, se menționează foarte clar că din totalul celor 98 de persoane depistate cu Covid-19 la Botoșani, 48, deci aproape jumătate, sunt cadre medicale din sediul central.
Mai exact, provin din secțiile ATI, diabet, chirurgie și cardiologie.
Cum primul aparat de testare pentru coronavirus, adus de către Asociația ”Salvează o Inimă” prin intermediul oamenilor de afaceri din Botoșani, a fost montat duminică, iar al doilea va sosi la Botoșani în noaptea de marți spre miercuri, se analizează demararea unei acțiuni de testare în masă a medicilor și asistenților.
”Încă nu s-a luat o decizie, încă analizăm, să vedem dacă se impune o astfel de măsură. Am avut astăzi (marți – n.r.) o discuție, dar totuși trebuie să facem analize mai amănunțite, să nu luăm hotărâri pripite”,
Teodor Ferariu, director executiv DSP Botoșani.
Strict legal, Comitetul Director de la Spitalul Județean poate lua o astfel de decizie, mai departe este necesară avizarea de către DSP, pentru ca hotărârea finală să fie luată sau nu de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Numărul mare de medici și asistenți infectați nu reprezintă totuși singurul motiv pentru luarea unei măsuri de intrare în carantină totală.
”Să ne putem organiza mai bine în sediul central cu preluatul pacienților cu Covid și non-Covid, să nu ajungem ca Suceava, să dăm de la unul la altul. Eu acum aștept să văd ce hotărăște spitalul. Ei analizează, caută soluții pentru că nu se poate doar să spună «vreau» și e gata. Trebuie să spună de ce vor, de ce este necesar, ce soluții au pentru perioada aceasta ca să putem asigura servicii medicale în continuare, nu le putem opri”,
Teodor Ferariu, director executiv DSP.
Neoficial, demersurile pentru intrarea în carantină totală a spitalului s-ar fi făcut cumva invers, adică dinspre celelalte autorități spre ”Mavromati”. Se dorește un așa numit ”moment zero”, în care să se știe foarte clar care este situația și ce este de făcut în continuare. Iar ”momentul zero” ar putea coincide și cu numirea unui nou manager de către Ministerul Sănătății.
Indiferent de decizie, reprezentanții DSP dau însă asigurări că în rândul cadrelor medicale de la ”Mavromati” se efectuează testări.
”Testarea oricum se face pentru persoanele simptomatice și pentru personalul medical. Dacă are o problemă medicală normal ar trebui să anunțe spitalul și să se autoizoleze la domiciliu înainte de toate, nu să vină în spital. E o procedură”,
Teodor Ferariu, director executiv DSP.
Un rol în luarea măsurii menționate îl poate avea și Ministerul Sănătății, care a preluat Spitalul Județean Botoșani pe toată perioadă stării de urgență.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Boala de care suferă tot mai mulți botoșăneni: Cel mai mic pacient are doar 1 an și jumătate
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Blitz” cu polițiștii rutieri pe străzile orașului: Trei șoferi au fost ghinioniștii dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024