Tot în decursul zilei de sîmbătă, la ora 19.43, un alt cetăţean a solicitat ajutorul pompierilor după ce a observat că un autoturismul său, un Opel Kadet, parcat pe strada 1 Decembrie din oraşul Darabani arde. Un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi s-a deplasat la locul indicat şi a reuşit să stingă incendiul în mai puţin de un sfert de oră.
Proprietarul a estimat că pagubele se ridică la 6.000 lei. Pompierii au salvat bunuri în valoare de 15.000 lei. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit.