Instructorul unei şcoli de şoferi a dat o lecţie de neuitat învăţăcelului său la începutul acestei săptămâni, când a fost nevoit să sune la organele de poliţiei pentru a reclama un accident care s-a produs chiar asupra maşinii în care se afla.
În decursul zilei de luni, 21 noiembrie 2011, Poliția municipiului Dorohoi a fost sesizată de către B. Necolai despre faptul că la intersecția străzilor C.D.Gherea cu Dimitrie Pompeiu din municipiul Dorohoi, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale. La faţa locului poliţiştii au constat că I. Gheorghe de 53 ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce conducea, ajungând la intersecția cu strada Dimitrie Pompeiu, acroșează autoturismul în care se afla reclamantul, care aştepta să pătrundă în intersecţie, având prioritatea de trecere restricţionată de indicatorul “Oprire”. În urma coliziunii a rezultat avarierea celor două maşini. La fața locului au fost identificaţi doar ocupanții autovehicolului accidentat, care circula în regim „Şcoala”.
Şoferul fugar avea alcoolemie în sânge de 2,75 g/l
Conducătorul auto I. Gheorghe, care a provocat accidentul, a părăsit locul faptei, fiind identificat în jurul orei 16.50, la domiciliul său. Bărbatul a refuzat iniţial testarea cu aparatul etilotest, însă a fost condus la Spitalul municipal Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Analizele acestor probe au indicat valori de 2,95 g/l alcool pur în sânge la prima probă, respectiv 2,75 g/l alcool pur în sânge la a doua probă. În prezent, acesta este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, fără încuviințarea organelor de poliţie