S-a întâmplat la data de 8 aprilie a acestui an, în jurul orelor 9:00, pe DJ 208 H km 8 pe raza comunei Corni, poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară marca Dacia, condusă de R. Corinel de 36 ani din comuna Corni, care emana halenă alcoolică.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost condus la Spitalul Judetean Botosani în vederea recoltării probelor biologice de sânge şi stabilirea alcoolemiei. Faţă de R. Corinel s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "
conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală", urmând a fi propusă soluţie procedurală.