Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor se confruntă cu o adevărată avalanşă de reclamaţii din partea botoşănenilor privitoare la facturile emise de societatea Nova Apaserv. Oamenii se plâng comisarilor că există diferenţe foarte mari între consumul realizat la nivel de apartament şi cel al apometrului general.
În consecinţă, unii dintre abonaţii furnizorului de apă sunt nemulţumiţi de faptul că
trebuie să plătească metri cubi de apă de care nu s-ar fi folosit.
„Foarte mulţi botoşăneni vin şi reclamă facturile astea la apă. Vin şi se plâng că facturile sunt încărcate cu doi, trei metri cubi în plus. Acesta este sistemul care a fost aprobat printr-un regulament aprobat de Consiliul Judeţean şi tot ce este diferenţă în apometrul general şi suma apometrelor la nivel de apartamente se împarte pe fiecare locatar. Aşa este legea care se referă la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, aşa prevede, este un regulament consolidat al serviciilor de alimentare cu apă”, a declarat
Nicolae Raţă, comisar în cadrul CJPC.
Dată fiind legislaţia în vigoare, comisarii de la Protecţia Consumatorilor susţin că îi sfătuiesc pe oameni să îşi declare indexul corect la o anumită dată stabilită sau în cazul celor care îşi declară mai puţine persoane să revină cu numărul corect. „
Zilnic, zilnic o avalanşă de reclamaţii de genul acesta. Pot să vă spun că luna trecută am avut 92 de reclamaţii. Au fost zile în care am avut 13 reclamaţii la facturile de apă. Noi încercăm să le explicăm de unde apare diferenţa asta”, a mai spus
Nicolae Raţă.