Săptămâna trecută s-a încheiat cu probleme pentru mai mulți cetățeni din județul Botoșani.
O avarie însemnată a avut loc în comuna Coțușca și a produs mai multe pagube localnicilor. Oamenii susțin că au rămas fără aparatura de uz casnic din cauza unei supraîncărcări de energie electrică pe rețeaua de alimentare.
”La Coţuşca a fost o supraîncărcare la rețeaua electrică și a cauzat daune la foarte, foarte multe locuințe arzându-le aparatura electronică și electrocasnică, panouri de control și multe altele”,
Un cetățean din localitate
Reprezentanții companiei de furnizare a energiei electrice cunosc problema și arată că s-a încercat să se intervină în timp record și mai ales să fie diminuate din pagubele oamenilor.
„A fost o defecţiune la un transformator. Echipele noastre au intervenit, au reluat alimentarea consumatorilor printr-o soluţie provizorie, în seara zilei de joi, 2 august, iar a doua zi a fost înlocuit transformatorul care alimenta locuinţele respective, revenindu-se la alimentarea de bază”,
Sorin Munteanu, purtător de cuvânt E.ON
Însă, dacă acestea sunt consistente, botoșănenii care au avut de suferit sunt îndrumați să își facă dosare pentru despăgubiri.
”În cazul în care clienţii consideră că aparatura din locuinţe a fost afectată din cauza unor evenimente produse în reţeaua de alimentare cu energie electrică, pe pagina de internet a companiei Delgaz Grid există o procedură de acordare a despăgubirilor”,
Sorin Munteanu, purtător de cuvânt E.ON
Procedura privind acordarea despăgubirilor clienţilor casnici pentru receptoarele electrocasnice deteriorate ca efect al unor supratensiuni accidentale produse din culpa operatorului de reţea, poate fi consultată în documentul de mai jos:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024