Contactul intim aduce cu sine şi numeroase riscuri pe care unii botoşăneni nu le conștientizează la momentul în care întrețin relații sexuale cu persoane pe care le-au cunoscut de puțin timp.
Diverse infecţii cu transmitere sexuală au fost depistate anul trecut în rândul mai multor femei şi bărbaţi, acesta fiind preţul pe care l-au plătit în urma unor clipe de plăcere fără a fi informaţi.
,,Cele care se raportează sunt aşa numitele boli majore, adică Sifilis, Gonoree, infecţia cu Clamidia sau infecţia cu diferiţi viruşi care pot fi luaţi prin transmiterea sexuală (Hepatita B şi C, HIV, Herpesul genital).”
Cornel Saradan, medic generalist la Direcția de Sănătate Publică Botoșani.
La Botoșani, în anul 2023 s-au înregistrat 15 cazuri de pacienți care au căpătat boli în urma unui act sexual. Principalele boli sunt Sifilisul şi Gonoreea, boli foarte contagioase.
S-au declarat nouă femei infectate cu unul din viruși, două din mediul urban şi șapte din mediul rural.
În ceea ce privește bărbații, lucrurile stau puțin mai bine. Au fost înregistrate șase cazuri în total, dintre care doi pacienți din mediul urban și patru din zona rurală.
Se constată faptul că, cele mai multe cazuri raportate provin de la femeile şi bărbații din zona rurală, chiar dacă numărul lor este în scădere comparativ cu anii trecuți când existau zeci de persoane infectate. Acest lucru poate fi din cauza unor condiții limitate de trai, dar nu întotdeauna statisticile sunt relevante.
,,Nu întotdeauna trebuie să ne luăm după statistici. De ce? O persoană poate are frică să se ducă la medic să suspicioneze o boală venerică pentru că e o boală rușinoasă. Poate au existat anumite condiții în care au apărut un val de cazuri sau invers. Nu întotdeauna statistica spune realitatea. Nu se informează corect cu privire la testare. Testul se pozitivează abia după o lună, două, trei luni de la contactul sexual.”
a adăugat medicul.
Din cauza acestor boli care sunt considerate rușinoase, majoritatea persoanelor infectate tind să evite testarea sau evitarea contactării unui medic. În astfel de situații inspectorii din cadrul DPS declanșează o serie de anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor persoanelor care ar putea fi purtătoare de boli cu transmitere sexuală.
Sifilisul este dificil de diagnosticat și, uneori, persoana nici nu știe că este infectată pentru că nu are simptome, iar semnele bolii pot fi dificil de observat. Netratat poate duce chiar și la deces.
Infectiile gonoreea netratate corespunzător pot determina în timp apariția complicațiilor reprezentate în principal de infertilitatea masculină și feminină datorată proceselor inflamatorii extinse de la nivelul aparatului reproducător și a coinfecțiilor cu alți germeni cu transmitere sexuală cum este Chlamydia trachomatis, Mycoplasma hominis. Infecția cauzată de bacteria gonoreea crește riscul de infectare HIV în urma raporturilor intime neprotejate cu un partener seropozitiv.
(Sursă foto: depositphotos)
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024