Consiliul Local Botoșani are în componență șapte doamne și domnișoare care votează alături de 16 domni pentru așa zisul bine al orașului. Este un parlament mai mic care adoptă hotărâri în locul legilor, ce se aplică doar pe plan local.
Oamenii care dobândesc un mandat de consilier local o fac aproape exclusiv de pe lista unui partid. În cazul de față PSD, PNL, USR și Pro România. Criteriile după care sunt selectați pentru a accede în astfel de demnități publice rămân în general la latitudinea șefilor de partid.
Într-un stat sănătos oamenii politici ar trebui să fie persoane care au reușit din punct de vedere profesional pentru a nu pune interesul financiar propriu înaintea celui comunitar. De asemenea, conduita morală trebuie să fie una impecabilă pentru ca electoratul să se simtă reprezentat de o persoană care oricând poate fi considerată drept un model de urmat.
În cazul doamnelor din Consiliul Local Botoșani putem spune că aceste obiective au fost atinse, însă parțial. Unde anume au existat „scăpări” vom lăsa cititorii să analizeze, noi intervenind doar prin a arăta cine sunt doamnele cu decizia de la Botoșani și ce au realizat până în prezent, prin prisma bunurilor deținute și veniturilor realizate.
...este pensionară și a fost aleasă pe lista PSD la alegerile din 2020, fiind la al doilea mandat de consilier local. În trecut a fost director al Casei Corpului Didactic (CCD), iar la bază este cadru didactic.
Conform ultimei declarații de avere completată, Silvia Diaconu deține două apartamente în municipiul Botoșani (1995) și (2020).
În calitate de profesor la Palatul Copiilor a obținut anul trecut 32.421 de lei. O altă sumă de 10.353 de lei a câștigat-o ca profesor formator la o asociație neguvernamentală.
Indemnizația de consilier local se ridică la 13.140 de lei, iar pensia anuală la 47.921 de lei.
...este colegă de partid și sistem cu Silvia Diaconu. Deține un teren intravilan de 6.600 mp situat în municipiul Botoșani, un apartament și un alt imobil nespecificat, trecut la „alte categorii de bunuri imobile”.
Familia mai deține două mașini: Skoda Superb și Suzuki Vitara.
La capitolul venituri. Daniela Vicol pare să aibă patru surse:
Soțul este profesor la Colegiul Național Mihai Eminescu și câștigă 72.926 lei într-un an.
... este medic urgentist și în perioada pandemică a condus Direcția de Sănătate Publică, una dintre cele mai expuse instituții în perioada de doi ani de criză sanitară.
Deține un teren intravilan în municipiu de 600 mp, o casă de locuit și conduce un autoturism marca BMW, pentru care a încheiat un contract de leasing în 2021.
Monica Adăscăliței, care este consilier local PNL, a contractat și două credite care cumulate se ridică la suma de 90.000 de euro.
La capitolul venituri, Monica Adăscăliței a obținut din activitatea de conducere a DSP-ului suma de 138.000 de lei. Pentru gărzile din Unitatea de Primiri Urgențe, în bugetul familiei a mai intrat suma de 108.000 și alți 4.000 de lei din indemnizația de consilier local.
Soțul lucrează la Penitenciar, unde are un venit anual de 70.960 lei.
... este o tânără consilier local aleasă pe listele USR, în 2020. În plenul municipal au acces în premieră doi aleși de la USR, Raluca Curelariu și Marcel Gheorghiță.
Raluca Curelariu nu are terenuri sau locuințe trecute în declarația de avere. Conduce un autoturism marca Citroen din 2007 și are un fond de investiții deschis în 2014 cu o valoare la zi de 33.000 de lei. A lucrat în ultimul an la mai multe firme din mediul privat de unde a câștigat cumulat 15.320 lei, suma de 1.550 de lei în tichete de masă și alți 13.140 de lei în calitate de consilier local.
...este medic stomatolog și a fost aleasă pe listele PSD Botoșani. Deține două apartamente și un spațiu comercial de aproape 36 mp. Anul trecut a împrumutat firma la care este unic acționar cu aproape 215.000 lei. A oferit, tot sub nume de împrumut în nume personal, suma de 10.000 de euro, către o rudă apropiată.
Dana Lăzăruc a contractat un credit de aproape 290.000 de lei în 2020. Din postura de consilier local a câștigat 13.140 lei, dar și 14.282 lei în baza unui contract de muncă la firma la care este acționar. Este membru în Colegiul Medicilor Stomatologi cu o indemnizație anuală de 1.000 de lei. Tot atât a obținut social democrata și pentru că a făcut parte din comisia de concurs în cazul directorilor de școli.
Ca medic titular câștigă într-un an 128.677 de lei.
Este una dintre „veteranele” plenului, fiind la cel de-al treilea mandat de consilier local, din partea PNL Botoșani.
Ca avere, declarația sa nu are completate prea multe câmpuri. Doar o parte dintr-un teren agricol la Vaslui și un apartament în municipiu.
Este director Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) și consilier școlar, cu un venit de 57.813 lei. A fost de asemenea manager de proiect pe Grupul de Acțiune Locală (GAL) cu un salariu anual de 59.736 lei. Și bineînțeles consilier local cu o indemnizație de 13.140 de lei.
... este profesor doctor în chimie și a fost inspector școlar general, dar a avut și mandate de adjunct la Inspectoratul Școlar Județean.
Este ales local PNL și la capitolul bunuri deține un apartament în Botoșani și unul la Iași. Conduce un autoturism marca BMW din 2005.
Anul trecut de la Inspectoratul Școlar Județean a avut venituri de 129.029 lei la care s-a adăugat indemnizația de 13.140 lei pentru participarea în plen la ședințe.
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024