Administrația Națională de Meteorologie a emis în urmă cu scurt timp o avertizare valabilă începând de sâmbătă, 11 decembrie, ora 14.00, și până luni, 13 decembrie, la ora 8.00.
În intervalul menționat se vor semnala ploi și ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă și viscol în zona montană, dar și intensificări ale vântului.
Potrivit ANM, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) și în restul teritoriului.
La munte vor fi precipitații mixte, dar treptat în cursul nopții la altitudini de peste 1500 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Începând de duminică (12 decembrie) în regiunile vestice și sud-vestice treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.
Precipitațiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15...25 l/mp și, în special în zonele deluroase și montane, peste 40...50 l/mp.
Temporar în regiunile vestice, sudice și la munte vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45...55 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Botoșăneni atacați pe Pietonalul Unirii: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Zeci de viitori medici din Botoșani au dat examenul de rezidențiat – SPECIALIZĂRILE
Oana Sava
Nov 18, 2024
FĂRĂ bilete gratuite pentru copii la meciul FC Botoșani – FCSB
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Se caută consilier la AJOFM Botoșani – LISTA locurilor de muncă
Oana Sava
Nov 18, 2024