Anumite gesturi ne pot pune în pericol de infectare cu noul coronavirus, fără să ne dăm seama.
E vorba de salutul cu pumnul. Unii îl practică gândindu-se că așa se feresc de infectare, însă nu e deloc așa.
”Nu trebuie să mai dăm noroc așa! De ce? Pentru că putem lua virusul de pe pumnul celuilalt, apoi gestul imediat următor e să punem pumnul în palmă. Am contaminat palma, după care ne scărpinăm pe față, ducem mâna la gură și lăsăm virusul acolo unde vrea el să fie. Adică, trebuie să fim atenți foarte mult la gestică”,
prof. dr. Streinu-Cercel
Medicul a mai spus că pentru a preveni infecția e necesar și să purtăm masca de protecție corect. Adică să acopere gura și nasul, iar banda de deasupra trebuie să fie așezată aproape de față și de nas, fără să lase spațiu. Masca trebuie purtată tot timpul din momentul în care am ieșit afară din casă. Inclusiv în propriul autoturism chiar dacă suntem singuri.
”Mașinile nu au filtre care pot opri intrarea virusurilor și e necesar să purtăm masca, mai ales dacă avem pornit aerul condiționat pe recirculare”,
prof. dr. Adrian Streinu-Cercel.
Scopul nostru al tuturor, în acest moment, ar fi să oprim circulația acestui virus. Și acest lucru îl putem face, potrivit prof. Streinu-Cercel, respectând toți regulile de prevenție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii și-au suflecat mânecile, liberalii puțin dezumflați
Gabriela Erdic
Nov 28, 2024
ACUM: Valeriu Iftime își prezintă echipa liberală pentru Parlament la ”Botoșăneanul TV” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Adolescentă căutată la nivel național, depistată de jandarmii botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024
Prăpăd după BLOCADA: Zeci de șoferi au rămas fără permis la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 28, 2024