Două noi cazuri de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, în judeţul Botoşani, potrivit unei raportări întocmite de Direcţia de Sănătate Publică.
Documentul oficialilor DSP indică faptul că ambele persoane care au contactat virusul gripal au peste 50 de ani.
În schimb, în perioada 4-10 noiembrie, la nivelul judeţului Botoşani s-a înregistrat o scădere uşoară a numărului de infecţii virale ale căilor respiratorii, de la 1.196, câte au fost în săptămâna anterioară, la 929. Dintre cei care au fost diagnosticați cu viroze, cei mai mulţi, 298, sunt copii cu vârste între 5 şi 14 ani, în timp ce alţi 242 au vârste între 15 şi 49 de ani.
Şi numărul pneumoniilor a scăzut în ultima săptămână, de la 368 la 299.
Vremea rece va veni însă curând, iar pericolele pot fi serioase, mai ales dacă luăm în calcul această trecere bruscă de la 15-20 grade.
Stocurile de vaccinuri împotriva gripei vor fi reînnoite curând, iar managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel face un apel la populație.
El a atras atenţia că virusurile gripale pot fi mortale şi că imunizarea este cea mai bună soluţie de protejare a populaţiei. Recomandarea se adresează tuturor categoriilor de persoane, dar mai ales celor vulnerabile, a precizat Adrian Streinu-Cercel.
”Orice persoană care se știe că are încă o boală de fond este bine să se vaccineze. Nu se vaccinează, își asumă riscul să contacteze o infecție gripală și dă-i Domnul să meargă bine. În contextul în care apare un focar epidemic, toți din jur trebuie să fie imediat luaţi și vaccinați, pentru că e singura modalitate să oprim trecerea virusului în alte zone. În momentul de față, vaccinul pe care îl avem este un vaccin cu patru valențe, producătorii au luat în considerație sfaturile Organizației Mondiale a Sănătății, deci ca atare, din acest punct de vedere, informațiile sunt cât se poate de clare și de sigure. Ne rămâne doar vaccinarea”, a declarat Adrian Streinu-Cercel la Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024