În luna mai pescarii botoșăneni își vor lăsa undițele acasă.
În dimineața zilei de 29 aprilie 2017, jandarmii au executat o acțiune pe râul Prut, în cooperare cu polițiști de frontieră și reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Botoșani, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
Scopul acțiunii a fost verificarea respectării Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr.12/2017 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2017.
Conform prevederilor acestui ordin, pescuitul comercial și recreativ al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și a altor viețuitoare acvatice în râul Prut, precum și în lacul de acumulare Stânca-Costești, este interzis în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv.
Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, respectiv pescuitul recreativ efectuat fără permis în habitatele piscicole naturale, în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie, jandarmii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3000 de lei.
Pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca Costești și confluența cu râul Elan este declarat zonă de refacere biologică/zonă de protecție pentru resursele acvative vii tot timpul anului, cu excepția pescuitului recreativ, desfășurat în afara perioadei de prohibiție.
”Recomandăm pescarilor să studieze legislația, pentru cunoașterea faptelor care constituie infracțiuni și contravenții specifice acestui domeniu și prevenirea săvârșirii acestora.” se mai arată în comunicatul de presă.
Viorel Iliuță: Miza viitorului Parlament este uriașă / Lupta nu s-a încheiat – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024