Decanul „Baroului Bota” de la Botoşani şi-a petrecut o noapte în arestul IPJ Suceava, anunţă Monitorul de Suceava. Marian Jurgiu a fost reţinut alături de alte cinci persoane în dosarul „falşilor avocaţi”, care intră de ani de zile cu procese în sălile de judecată.
Cei reţinuţi fac parte din lotul celor 20 de persoane aduse la audieri vineri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, în urma celor 36 de percheziţii în judeţele Suceava şi Botoşani, dar şi în municipiul Bucureşti. În boxele cu gratii de la subsolul IPJ Suceava au ajuns şi bucureşteanul Pompiliu Bota, fondatorul „Barourilor Bota” şi Ionel Marian Jurgiu (decan al baroului similar de la Botoşani).
Singurul care a fost dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă este Pompiliu Bota, cel care ar fi clonat practic Uniunea Naţională a Barourilor din România şi ar fi copiat legitimaţiile, robele, împuternicirile avocaţiale, delegaţierele pe care le au avocaţii baroului tradiţional.
Bucureşteanul, susţin anchetatorii, ar fi reuşit să păcălească un întreg sistem judiciar din România, creând de la sine putere barouri paralele celor existente deja şi scoţând pe bandă rulantă avocaţi, fără respectarea legislaţiei în vigoare (Legea 51/1995, legea profesiei de avocat).
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, infracţiunile pentru care sunt cercetaţi cei 20 de suspecţi sunt: „asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, exercitarea fără drept a profesiei de avocat, folosirea fără drept a denumirilor Barou, Uniunea Naţională a Barourilor din România, a denumirilor specifice profesiei şi purtarea robei de avocat, reţinându-se iniţierea unei asocieri şi aderarea la aceasta în vederea săvârşirii infracţiunilor de exercitare fără drept a profesiei de avocat, de folosire fără drept a denumirilor şi însemnelor specifice profesiei de avocat şi de înşelăciune, precum şi inducerea în eroare a mai multor părţi vătămate prin prezentarea cu calitatea nereală de avocat”.
De peste zece ani, avocaţii Bota intră cu dosare în sălile de judecată din toată ţara. „Eu am depus practica pe Suceava, am fost cercetat şi de Parchetul Judecătoriei Suceava, mi s-a dat neînceperea urmăririi penale. În fiecare judeţ am fost cercetat. Un coleg de-al nostru a fost chiar achitat de Curtea de Apel Suceava, instanţa de ultim grad care ne va judeca pe noi în ultima instanţă. Am ataşat toate hotărârile, NUP-urile, soluţii din 2013 ale colegilor”, a declarat Pompiliu Bota pentru Lumea Justiţiei.
CITEŞTE ŞI:
Zeci de percheziţii într-un dosar cu avocaţi suspectaţi de înşelăciune
Primele exit poll-uri: Bătaie între Lasconi și Călin Georgescu pentru turul II
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
ACUM: Atmosferă de așteptare în sediul PSD, se așteaptă primele exit-poll-uri – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Angajat al unui local public din Botoșani AMENDAT de polițiști în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024