Preşedintele României invită compania azera SOCAR să participe la procesul de privatizare a societăţilor româneşti. Aceasta este tocmai cea care în luna ianuarie a achiziţionat pachetul de acţiuni al SC Romtranspetrol SA (firmă botoşăneană controlată de Iulian şi Doina Berescu) într-o afacere de circa 10 milioane de euro.
Conform
HotNews.ro, Traian Băsescu şi omologul azer, Ilham Aliyev, au semnat luni, la Baku, Planul comun de acţiuni pentru implementarea parteneriatului strategic dintre România şi Republica Azerbaidjan. Cu această ocazie, Traian Băsescu a discutat cu omologul său despre o posibilă implicare a companiei azere SOCAR în procesul de privatizare a unor companii româneşti. La rândul său, preşedintele azer a spus că există un context foarte bun de colaborare între cele două ţări în ceea ce priveşte gazele naturale.
„Nu în ultimul rând, astăzi am discutat despre alte posibilităţi de participare a firmei SOCAR la dezvoltări economice prin implicarea în procese de privatizare pe care statul român la va declanşa înainte de sfârşitul acestui an. Faptul că o companie de talia SOCAR a început să devina şi un distribuitor de combustibil pe piaţa românească (prin achiziţionarea „Romtranspetrol” Botoşani – n.r.), cu perspectiva extinderii reţelei de distribuţie a carburanţilor către populaţie, este un lucru extrem de important pentru noi, pentru că astfel contribuie la crearea unei concurenţe puternice, care va ţine preţurile în frâu, şi pentru populaţie şi pentru industrie", a spus
Băsescu.
Compania petrolieră de stat din Azerbaidjan (SOCAR) intenţionează să devină concurent puternic şi pe piaţa carburanţilor din România. Potrivit reprezentanţilor companiei, în următorii doi-trei ani vor fi deschise circa 300 de benzinării în România. În prezent deţine 16 astfel de benzinării preluate de la SC Romtranspetrol SA.