La nivelul județului Botoșani centrele care oferă asistență și îngrijire persoanelor vârstnice sunt oricum numărate pe degetele de la o mână. Iar unul dintre ele, se află în pericol de a fi închis.
Vorbim despre centrul de la Trușești, care în trecut a fost spital.
„A fost până luna aceasta sprijinit cu fonduri de la Ministerul Muncii, cheltuielile de funcționare. A fost un lucru foarte bun, din ceea ce s-a adunat din contribuția bătrânilor de acolo au reușit încet, încet să se dezvolte, au schimbat fațada acelei clădiri și chiar un loc frumos acolo. Din păcate, acum stau și eu cu frică dacă mută această susținere de la minister, s-ar putea să nu mai poată continua unitatea. Nu sunt pregătiți să meargă pe picioare proprii. Iar din buget local nu poate fi susținut”, spune Sebastian Tocariu, directorul Agenției Județene de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani.
A fost întrebat despre situația unității de deputatul Cristian Roman care a remarcat că acest centru a rămas deschis și prin efortul primarului.
”Atât la Săveni cât și la Trușești când am verificat s-au ridicat primarii. De aia ceea ce a rămas din spitalul de la Săveni a putut fi păstrat sub o oarecare formă și de aia la Trușești s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Cred că pe atunci s-a dorit menținerea pentru o perioadă a acestor azile și acum nu se mai poate, dar să vedem ce se poate face”, a spus Cristian Roman care a promis că dacă va avea pârghii legale ca oferi sprijin pentru menținerea centrului de bătrâni de la Trușești. (G.E.)
CITEȘTE: Polițiștii, jandarmii și pompierii de la Botoșani vor să intre în grevă
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024