Un grup de 28 de tineri şi lucrători de tineret din România, Franţa, Spania şi Turcia s-au reunit la Botoşani pentru proiectul ″See Youth in the Melting Pot″, derulat cu sprijin financiar de la Comisia Europeană, prin Programul Tineret în Acţiune, acţiunea 1.1. Schimburi de tineri.
Timp de opt zile, tinerii selectaţi de Asociaţia B-Right Media (România) şi de partenerii săi - Asociación Andalucía en Obra Social (Spania); Organisation Française de la Coopération Internationale (Franţa) şi Genç Erişim Derneği (Turcia) - desfăşoară la Botoşani activităţi axate pe tema cetăţeniei, identităţii şi valorilor europene.
Proiectul este organizat în perioada 6-14 noiembrie a.c., în contextul a trei evenimente istorice extrem de importante pentru Uniunea Europeană: cea de-a 20-a aniversare a cetăţeniei europene (2012); Anul European al Cetăţenilor (2013) şi viitoarele alegeri europarlamentare (2014).
[[banner]]
Obiectivul general al proiectului este conştientizarea în rândul tinerilor a cetăţeniei europene şi a drepturilor pe care aceasta le conferă, iar obiectivele specifice sunt promovarea înţelegerii Europei ca o construcţie interculturală caracterizată de unitatea în diversitate, pregătirea tinerilor pentru participare activă în cadrul alegerilor europarlamentare din 2014, precum şi promovarea metodelor nonformale ce pot fi derulate în cadrul proiectelor având ca tematică cetăţenia europeană şi diseminarea lor ca modele de bună practică la nivel european.
Pe parcursul proiectului, fiecare din tinerii şi liderii de grup participanţi la proiect au avut ocazia să facă un tur virtual prin cele 28 de state membre ale Uniunii Europene prin activităţi de reconstituire nonformală a istoriei extinderilor, dar şi să înţeleagă modul în care funcţionează instituţiile europene, să simuleze o zi de alegeri după procedura aplicabilă scrutinului europarlamentar şi să ia parte la activităţi ce vor fi incluse în broşura ″
15 Metode nonformale pentru promovarea cetăţeniei europene″, ce va fi lansată la finalul proiectului. De asemenea, au fost organizate activităţi în comunitate, printre care un workshop eco la Şcoala nr. 6, o conferinţă la Primăria Botoşani, precum şi un spectacol şi un flashmob organizate în parteneriat cu Asociaţia Phoenix Dance School.
Toate competenţele, cunoştinţele şi dobândite în cadrul proiectului le vor fi recunoscute participanţilor prin certificate Youthpass.
CITEŞTE:
B-Right Media a adunat tineri din patru ţări la activităţi artistice-FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]