Cum care nea’ Florea dom’le? Ăla care se laudă că fiu’su, mare deputat, are două „masturbate”. Cum adică la ce e bun? Dar ce contează asta? Interesează pe cineva? Îl doare pe vreunul în cot? Calitatea principală e să fii de-un sânge, ori de-un pat cu musiu parlamentar.
Lăsând umorul negru deoparte, iată că primul USL-ist care prinde o funcţie la nivel înalt este fratele lui Ţurcanu. N-am să mă refer la calităţi profesionale ale lui Mihai fiindcă activează într-un domeniu în care chiar nu-mi pot da cu părerea. Dincolo de asta, nu pot însă să nu remarc că principala grijă a deputatului a fost să-şi bage fratele într-o funcţie. Asta după ce subprefect a devenit un tinerel despre care o mulţime de lume mi-a spus că i-ar fi botezat un copil Roxanei. Care Roxană a prins, tot coincindenţă bineînţeles, să nu vă gândiţi la prostii, singura comisie plătită permament de la CJ. Şi care subprefect, în prima zi de muncă, a fost fericit de prefect cu o adresă prin care i se deschidea pârtia spre aceeaşi comisie, nu cumva să piardă omu’ bănuţii.
Restul liberalilor să mai aştepte că doar de aia îi fac campanie electorală deputăţelului nostru. Bine, ar mai fi şi soluţia cu înruditul, care le-ar creşte considerabil şansele. Demnă de luat în calcul cred că ar fi şi faza cu fraţi de cruce. Poate nu ajungi secretar de stat, dar măcar un directoraş acolo, ceva, adică, dacă nu plouă, măcar picură.
Şi asta ar trebui făcută repede fiindcă deputatul are şi trei copii care, la exemplele pe care lau au în familie, poate o să-şi dorească şi ei cândva să ajungă şefi. Aşa că mişcaţi-vă repede fiindcă timpul zboară şi mâine-poimâine îşi face băiatul majoratul şi are liber la posturi pe la stat.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Fratele lui Ţurcanu numit de Ponta secretar de stat
VEZI ŞI:
Tata, fratele, oile, porcii şi măgarii lui Ţurcanu la vizita lui Crin - FOTOGALERIE