Un număr de aproximativ 60 de elevi din totalul de 3.500 au absentat la proba de bacalaureat care s-a desfăşurat luni, 31 mai 2010. Paradoxal, în ciuda grevei generale anunţate în sistemul educaţional, cadrele didactice au fost la datorie, lipsind chiar unii dintre elevi. Astfel, peste 3.370 de elevi din totalul de 3.500 au participat de la ora 12:00 la proba audio care a durat 20 de minute, iar de la ora 14:00 la proba scrisă care a fost tip grilă şi a durat 90 de minute. Peste 70 din numărul total al elevilor din clasele terminale au echivalat această probă prin alte metode. Elevii care au absentat la proba de bacalaureat de astăzi vor putea fi reprogramaţi după data de 4 iunie conform calendarului, sau vor putea participa la examen în cea de-a doua sesiune care va avea loc în august. Toate cele 25 de centre au fost funcţionale şi nu au fost înregistrate probleme deosebite. Majoritatea au fost în municipiu precum şi în localităţile Săveni, Truşeşti, Ştefăneşti, Darabani, Flămînzi, Vorona şi două în municipiul Dorohoi. Această etapă a bacalaureatului va fi finalizată vineri, 4 iunie 2010. Numărul estimativ al cadrelor didactice care au fost înlocuite este de aproximativ 40.