Condiţii dificile pentru comisarii care vor să rămână angajaţi la Garda Financiară. Conducerea de la Bucureşti a afişat metodologia de desfăşurare a examenului pentru selectarea salariaţilor care vor rămâne în structura instituţiei, iar pretendenţii trebuie să înveţe nici mai mult, nici mai puţin de 34 de acte noramtive.
Acestea se referă la organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, cariera funcţionarilor publici, legislaţia fiscală şi alte prevederi legale, de la legea privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale până la legea privind prevenirea şi combaterea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Examenul va avea două secţiuni, una scrisă, iar cealaltă orală. La prima dintre acestea comisarii vor avea de răspuns la 25 de întrebări şi pentru a participa la cea orală trebuie să adune 50 de puncte dintr-un total de 100 dacă vizează un post de execuţie şi 70 de puncte dacă vor unul de conducere.
Lucrări doar pe hârtiile de Comisariatul General
Lucrările se vor da doar pe hârtiile puse la dispoziţie de serviciul organizare şi managementul resurselor umane din cadrul Comisariatului General, cu ştampilă pe fiecare filă, iar corectarea se face în minim 24 de ore. La interviu, unde este valabil acelaşi sistem de punctaj, se va ţine cont de abilităţile de comunicare, capacitatea de analiză şi sinteză şi de abilităţile impuse de funcţie. Comisia de concurs va fi numită cu numai trei zile înainte de ziua concursului, principiile declarate de desfăşurare ale acestuia fiind
„competenţa profesională, competiţia, eglalitatea de şanse, profesionalismul şi transparenţa”.
Toţi comisarii de la Botoşani s-au înscris la concurs. Acesta va avea loc pe 11 iulie la Suceava, acolo unde vor mai susţine examinarea şi comisarii din Iaşi, Suceava, Bistriţa şi Maramureş. Din cele 23 de posturi de la Botoşani vor mai rămâne 17, urmând să fie disponibilizaţi cei cu notele cele mai mici. Deja toţi comisarii au primit preavize.