Luni, 11 mai 2015, într-o cafenea din Botoșani.
- Ne aduceți nota, vă rog?
Pauză. Chelnerul se grăbește să bată bonul la casa de marcat. Se întoarce însă după o clipă, vizibil stânjenit.
- Ăăă, am uitat să vă întreb. Doriți să lăsați bacșiș?
- Da, da.
- Cât să trec pe bon? (pauză stânjenitoare). Patru lei e bine?
La o consumație de două cafele la patru lei, întrebarea devine inoportună și mă obligă, în calitate de consumator, să ofer mai mult poate decât ar „cere” normele de etichetă.
Dacă înainte m-aș fi ridicat de la masă fără să îmi fac probleme cu privire la strâmbătura din nas a chelnerului pretențios, acum nu am de ales și sunt nevoită să urmăresc, pas cu pas, reacțiile acestuia. Un leu ar fi fost prea puțin, poate doi lei ar fi fost mai nimeriți la o notă de plată de patru ori mai mare, dar cum aș fi putut să mă ridic de la masă știind că data viitoare, chelnerul m-ar fi privit cu alți ochi? Aș fi avut îndoieli când mi-ar fi servit la masă porția de ciorbă. Totul pentru ca statul să își poată lua „porția” de 64 de bani ce îi revine din cei patru lei lăsați „ciubuc”.
Dincolo de orice scenariu, legea bacșișului a intrat în vigoare de sâmbătă, 8 mai 2015, și a atras multe voci care îi pun la îndoială utilitatea, asta încă de când apărea ca nivel de proiect legislativ. Specialiști financiari citați de ZF.ro sunt de părere că evaziunea fiscală nu poate fi combătută ținând piept „ciubucului” pe care cei 100.000 de chelneri din România îl primesc zilnic. Nu atâta timp cât există companii multinaționale ce raportează un câștig de câteva procente, dar totuși se extind pe piață.
Realitatea însă, la câteva zile de la intrarea în vigoare a legii, stă cam așa: întreg procesul este unul cel puțin hilar, clientul primește într-adevăr bon fiscal pentru că unitățile de alimentație au fost obligate să își modifice casele de marcat, în timp ce chelnerul întreabă, cu un zâmbet strâmb, poate pentru prima dată în meserie, „doriți să lăsați bacșiș?”.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
