Accidentul a avut loc pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Botoșani, care, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Mihai Eminescu a acroșat un minor, care se angajase regulamentar în traversarea părții carosabile, pe marcajul pietonal.
Ulterior, conducătorul auto și-a continuat deplasarea, fiind identificat de polițiști pe o stradă din municipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul nu avea inspecția tehnică periodică efectuată.
În urma incidentului, minorul nu a suferit leziuni care să necesite îngrijiri medicale, iar reprezentanții legali ai acestuia nu au depus plângere penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 990 de lei, totodată fiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.
Tineri prinși într-o mașină cu blănuri și carne de vânat
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei polițiști examinatori de la Suceava au fost arestați preventiv în dosarul de corupție
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Casă cuprinsă de flăcări, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Concurență pentru un post la Spitalul Județean: CÂTE persoane s-au înscris la concurs
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Nicio schimbare: Botoșaniul, în topul județelor cu cele mai mici pensii
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile