Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a inculpatului minor I.C., în vârstă de 14 ani, din municipiul Botoşani.
Adolescentul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă de omor”.
S-a reţinut că, în data de 8 noiembrie 2020, în jurul orei 18.05, în timp ce se afla pe Pietonalul Unirii din municipiul Botoşani, pe fondul unui conflict verbal care a degenerat, a prins cu o mână de gât, de la spate, persoana vătămată V.V.E., iar cu cealaltă mână i-a pus un cuţit la gât.
În altercație ambii adolescenți s-au izbit în vitrina unui magazin, împrejurare în care inculpatul a înjunghiat cu acelaşi cuţit persoana vătămată în zona hemitoracelui drept posterior, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 15-17 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa.
„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,
se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024